Această pagină conține informații generale și nu conține și nu va conține recomandări de produse. Boala Lyme are tratament: antibiotice, prescrise de medic, cât mai devreme. Nimic din ce se vinde ca supliment alimentar sau „remediu natural” nu are efect asupra ei și nu ține locul antibioticului.
Ce este boala Lyme
Boala Lyme (borelioza Lyme) este o infecție bacteriană produsă de bacterii din grupul Borrelia burgdorferi, transmise omului prin înțepătura căpușelor din genul Ixodes. În Europa, căpușa responsabilă este Ixodes ricinus, căpușa comună din păduri, tufișuri și iarbă înaltă, iar speciile de Borrelia de la noi (mai ales Borrelia afzelii și Borrelia garinii) dau un tablou puțin diferit de cel din America de Nord, cu mai multe manifestări de piele și neurologice. Boala a fost descrisă ca entitate în 1975–1977, după ce, în orașul Lyme (Connecticut), un grup neobișnuit de copii cu artrită a atras atenția cercetătorilor; bacteria a fost identificată în 1982. Cazuri sunt raportate în fiecare an în toată Europa, inclusiv în România, cu precădere în zonele deluroase și împădurite, în sezonul aprilie–octombrie.
Nu orice căpușă este infectată și nu orice înțepătură cu o căpușă infectată duce la boală. Riscul crește cu timpul cât căpușa rămâne prinsă de piele: bacteria trăiește în intestinul căpușei și trece în om abia după ce aceasta se hrănește. Cifra de „24–48 de ore” care circulă des vine din studii americane; în Europa s-au documentat transmiteri și mai devreme, așa că nu tratați intervalul ca pe o marjă sigură. Ceea ce contează este să scoateți căpușa cât mai repede după ce o observați.
Cum scoți corect o căpușă
Folosiți o pensetă fină sau un card special pentru căpușe. Prindeți căpușa cât mai aproape de piele, de cap, nu de corp, și trageți încet, constant, în sus, fără să o striviți și fără să o răsuciți brusc. Nu puneți înainte ulei, alcool, unt sau flacără pe ea: o căpușă iritată regurgitează în rană și crește riscul de transmitere. Dezinfectați locul după scoatere și spălați-vă pe mâini. Dacă a rămas o bucată din aparatul bucal în piele, nu o săpați; de obicei se elimină singură în câteva zile. Notați data înțepăturii și urmăriți locul timp de o lună. Dacă nu reușiți să o scoateți sau dacă a stat mult, mergeți la medicul de familie.
Cum se manifestă
Stadiul timpuriu, localizat (3–30 de zile de la înțepătură). Semnul caracteristic este eritemul migrator: o pată roșie care se extinde lent în jurul înțepăturii, de obicei peste 5 cm, uneori cu centrul mai deschis („în țintă”), de regulă nedureroasă și fără mâncărime. Apare la majoritatea celor infectați, dar nu la toți, și poate trece neobservată pe spate sau pe scalp. O roșeață mică, apărută în primele ore și dispărută în una-două zile, este o reacție la înțepătură, nu eritem migrator. Pot apărea și simptome ca de gripă: oboseală, dureri de cap, dureri musculare și articulare, febră ușoară.
Stadiul diseminat (săptămâni–luni). Dacă infecția nu a fost tratată, bacteria se poate răspândi prin sânge. Pot apărea mai multe pete de eritem pe corp, o paralizie a nervului facial (colțul gurii căzut, ochiul care nu se închide), dureri intense de tip nevralgic, mai ales noaptea, meningită cu dureri de cap și rigiditate a cefei, mai rar tulburări de ritm cardiac. La copii, în Europa, poate apărea o umflătură albăstruie-roșiatică pe lobul urechii sau pe mamelon (limfocitom borelian).
Stadiul tardiv (luni–ani). Cel mai des, artrită cu umflarea unei articulații mari, de obicei genunchiul, în episoade care vin și trec. În Europa apare și o afectare a pielii de pe membre, care devine subțire, violacee și lucioasă (acrodermatita cronică atrofică). Formele neurologice tardive sunt rare.
Cine este mai expus
Cazurile sunt mai frecvente la copiii de 5–14 ani și la adulții de 40–60 de ani, pentru că petrec mai mult timp în natură. Riscul crește pentru cei care lucrează sau se plimbă în păduri și pajiști (silvicultori, agricultori, vânători, culegători de ciuperci, drumeți), pentru cei cu grădină la marginea pădurii și pentru cei cu animale de companie care aduc căpușe în casă.
Cum se pune diagnosticul
Eritemul migrator tipic se recunoaște clinic: medicul poate începe tratamentul pe baza lui, fără analize, pentru că în primele săptămâni testele de sânge sunt de multe ori încă negative. Analizele de sânge (un test de tip ELISA, confirmat printr-un imunoblot) devin utile după 2–6 săptămâni de la infectare și sunt necesare în formele fără eritem, neurologice, articulare sau cutanate tardive. Două lucruri de știut: un test pozitiv fără simptome nu înseamnă boală activă, pentru că anticorpii pot persista ani după o infecție veche; iar testele „alternative” oferite comercial (numărători de limfocite, teste de „energie”, microscopie în câmp întunecat) nu sunt validate și nu ar trebui să stea la baza niciunei decizii.
Tratament și evoluție
Tratamentul este antibiotic, ales de medic în funcție de stadiu și de vârstă, de obicei între două și patru săptămâni. Tratat devreme, eritemul migrator dispare în câteva zile și marea majoritate a persoanelor se recuperează complet, fără urmări. Și formele mai avansate răspund la antibiotice, dar recuperarea articulațiilor sau a nervilor poate dura luni. O parte mică dintre pacienți rămân cu oboseală sau dureri difuze după tratament; studiile controlate au arătat că prelungirea curelor de antibiotice nu îi ajută, iar aceste simptome se abordează cu medicul, nu cu tratamente pe cont propriu.
Cum se transmite și cum nu
Boala Lyme nu se transmite de la om la om (prin atingere, sărut, contact sexual), nu se transmite prin aer, apă sau hrană, nu se ia direct de la animale (dar câinele sau pisica pot aduce căpușe infectate în casă) și nu este transmisă de țânțari, purici, păduchi sau muște. Transmiterea prin transfuzie este teoretic posibilă, dar nu au fost descrise cazuri. Prin laptele matern nu a fost documentată transmitere. În sarcină au fost raportate cazuri rare de trecere a bacteriei la făt, așa că o femeie însărcinată cu eritem migrator sau cu o înțepătură urmată de simptome trebuie să meargă imediat la medic; există antibiotice compatibile cu sarcina.
Cum reduci riscul de înțepătură
În iarbă înaltă și tufișuri, purtați pantaloni lungi băgați în șosete și încălțăminte închisă, în culori deschise, pe care căpușele se văd. Folosiți un repelent cu DEET sau icaridină pe pielea expusă și pe haine. La întoarcere, verificați tot corpul, mai ales pliurile: în spatele genunchilor, la subsuori, în zona inghinală, la ceafă, după urechi și pe scalp, la copii cu deosebită atenție. Un duș în primele ore ajută să găsiți căpușele care încă nu s-au prins. Verificați și animalele de companie.
Când mergi la medic
Mergeți la medic dacă apare o pată roșie care se extinde în jurul unei înțepături, chiar și după săptămâni; dacă după o înțepătură apar febră, dureri de cap intense, dureri articulare sau musculare neobișnuite; dacă apare o slăbiciune a unei părți a feței; sau dacă nu ați reușit să scoateți complet căpușa. Nu așteptați „să vedeți dacă trece” și nu începeți antibiotice pe cont propriu, din stocul de acasă: doza și durata greșite fac mai mult rău decât bine.
We use AI in our daily operations; posts are reviewed by people before publishing; automated/generated posts are marked as such where needed.
Leave a Reply